Ce E In Neregula Cu Mine? Options

[Guest_anonimcusemnatura_*]

M-am operat de vreo 2 saptamani. Din discutiile cu cei de pe forum am intelesc ca daca faci sleeve gastric nu mai simti foame. Numai ca eu simt totusi foame, ma roade in stomac. ba mai mult simt nevoia sa manac desi stiu ca sunt satula sau imi face rau. Am avut 2 zele cand am mancat desi stiam ca imi va fi rau, dar nu ma puteam opri. Practic eram disperata pt ca am constientizat ca e ceva in neregula cu mine. Orice om normal se opreste sa mai manance cand stie ca ii va fi rau. eu nu m-am oprit. De doua zile m-am linistit putin dar tot la mancare imi e gandul, doar ca am putut controla situatia. Cel mai rau e seara. Atunci as manca non stop si bineinteles mancaruri ce nu fac bine. Stiu ca trebuie sa lupt cu mine, dar uneori pare imposibil sa o fac. Imi e f teama sa nu mi se dilateze stomacul, sa ma opresc din slabit sau chiar sa nu ma ingras . De ce nu ma pot opri sa imi fac rau singura?

[Psih. Dorin Vict...]

M-am operat de vreo 2 saptamani. Din discutiile cu cei de pe forum am intelesc ca daca faci sleeve gastric nu mai simti foame. Numai ca eu simt totusi foame, ma roade in stomac.

Simti foame "reala" sau 'doar' dorinta de a manca? Pentru ca, evident, sunt lucruri diferite.

ba mai mult simt nevoia sa manac desi stiu ca sunt satula sau imi face rau. Am avut 2 zile cand am mancat desi stiam ca imi va fi rau, dar nu ma puteam opri.

da, cam despre asta vorbeam. Dorinta de a manca nu inseamna obligatoriu foame.

De ce nu ma pot opri sa imi fac rau singura?

Cauzele pentru mancatul compulsiv pot fi multe. De cele mai multe ori sunt emotionale. Dealtfel se spune in general ca bulimia e o problema emotionala. Mancatul compulsiv e o problema emotionala.

O interventie "exterioara" (cum ar fi o dieta sau mai drastic o operatie) reprezinta doar o rezolvare "tehnica", este doar o parte din ecuatie. Combati efectele si nu cauzele mancatului compulsiv. Ok, uneori efectele sunt atat de coplesitoare incat simpla combatere a cauzelor este insuficienta insa ar trebui sa nu uiti ca exista niste CAUZE ale mancatului compulsiv (sau in exces sau cum vrei tu) iar aceste cauze le poti investiga si rezolva (eventual cu ajutorul unui psihoterapeut...).

[violeta]

Eu as avea o intrebare pt. dl. dr.psiholog:

Stiu ca am o doaga lipsa , fac parte din categoria celor care recunosc si care se trateaza...antidepresiv (de intretinere...)
Totusi am anxietati care nu dispar...
1. Nu ma operez de frica sa nu mi se descopere la analizele si investigatiile preliminare vre-o boala incurabila...
2.Tot timpul ma tem de asta...practic nu pot sa traoesc propriu-zis pt ca ma tem ca mor curand ...
Nu stiu daca ma intelegeti...aud atatea in jur incat ...
Am o prietena care lucreaza la Fundeni si nu pot nici sa vorbesc cu ea ...parca ar fi contagioasa...(si oricum nu inteleg cum pot unii sa lucreze si sa vada asta zilnic)
3.Cred ca de-asta ma si ingras intr-una (am 125kg la 1,62m ) pt ca nu conteaza deloc cum arat...nu ma tem decat de ceva ...grav ,incurabil si cu sfarsit inevitabil
Sa schimb tratamentul?
Oare o sa-mi traca ?
MULTUMESC!

[Psih. Dorin Vict...]

Eu as avea o intrebare pt. dl. dr.psiholog:

Stiu ca am o doaga lipsa , fac parte din categoria celor care recunosc si care se trateaza...antidepresiv (de intretinere...)

Depresia de multe ori este o buna ocazie de a-ti pune intrebari, de a reveni mai aproape de realitate, de a reevalua anumite lucruri.

Totusi am anxietati care nu dispar...
1. Nu ma operez de frica sa nu mi se descopere la analizele si investigatiile preliminare vre-o boala incurabila...
2.Tot timpul ma tem de asta...practic nu pot sa traoesc propriu-zis pt ca ma tem ca mor curand ...

Teama de moarte e un fel de teama de viata, cu semn schimbat.
E ca si cum ai spune ca ti-e teama ca ai putea sa "traiesti curand".

Nu stiu daca ma intelegeti...aud atatea in jur incat ...
Am o prietena care lucreaza la Fundeni si nu pot nici sa vorbesc cu ea ...parca ar fi contagioasa...(si oricum nu inteleg cum pot unii sa lucreze si sa vada asta zilnic)

Lucrurile acestea pe care le auzi acum, despre boala si moarte le auzi in mod permanent, doar ca uneori esti mai receptiva la ele iar alteori nu.

3.Cred ca de-asta ma si ingras intr-una (am 125kg la 1,62m ) pt ca nu conteaza deloc cum arat...nu ma tem decat de ceva ...grav ,incurabil si cu sfarsit inevitabil

Ceva "grav, incurabil si cu sfarsit inevitabil"? Iata o excelenta definitie a vietii. Nici nu se putea mai succinta si mai sugestiva.

Sa schimb tratamentul?
Oare o sa-mi traca ?

Da, e o idee buna sa schimbi tratamentul cu altul. Cum ar fi acela de a trai din cand in cand in prezent. Nu intr-un viitor nedefinit, nu intr-un trecut pe care nu poti sa il schimbi. Doar prezent. Administrat de cel putin 5 ori pe zi. Numai atentie, cu acest nou tratament exista pericolul sa iti revina pofta de viata. Si asta da dependenta

[violeta]

Domnule doctor...nu stiu ce mi-a venit sa va scriu azi...
Va retin doar cu o exclamatie:Superb!!! Mi-ati raspuns ....incredibil...si daca simt ca am nevoie o sa schimb si medicul nu numai tratamentul...Oricum deocamdata cand simt ca ma clatin RECITESC CE MI-ATI SCRIS
Eu citesc degeaba psihologie...cu aututerapia stau..prost!
Va multumesc oricum!

[Delibes]

Buna seara

Recunosc, m-a atras titlul topicului si vreau sa va rog sa ma ajutati cu o dilema cam din acelasi perimetru.
Nu cred ca e cineva pe lumea asta care sa simta in permanenta ca totul e in regula in ceea ce il priveste .
Pentru un gras, cand ai peste 100 de kg si nu ai 2.10m, clar ceva nu e in regula .
Dar cum accepti ideea ?
Ideea ca ai o problema pe care nu o rezolvi decat cu o interventie chirurgicala, agresandu-ti corpul tau pentru a refuza mancare.
Cum accepti ideea ca la vederea hranei mintea ta, functionala in alte situatii , trece pe pauza si nu mai stie cand sa puna .. lacatul la gura?
Mie si acum mi se strange stomacul, nu de la vreun inel sau vreo maneca gastrica ..de fapt de ciuda.
Cum am ajuns aici?
Am fost mereu grasa, (termenul de plinutza mi se pare zaharisit) dar niciodata in halul asta. (adica la 1.74 m jonglam intre 78 si 82 de kg).
Rectific. Am avut si mai mult cu 10 kg dar nu vreau sa imi amintesc ... ca s-a putut si mai rau (acum am 125- deci cam tot aia e).
Cum de nu pot sa controlez ceea ce pentru altii de floare la ureche.?
Stiu ca cea ce mananc imi poate face rau, pot sa recit continutul in calorii pentru multe alimente (spre disperarea nutritionistei) dar cam atat.
Cu teoria stau bine dar practica ma omoara..
Mi-am spus , ca scuza pentru mine insami -stupid, recunosc - ca sunt stresata la serviciu, pentru ca ultimele 20 de kg le-am pus cam in 3 ani, de cand am un nou job.
Suntem cam 80 de oameni in cladirea in care lucrez, dar in afara de vreo 2 grase - nu cu obezitate morbida ca mine, ci asa ...niste gratioase de vreo 80 de kile si de vreo doi pe care ii stiu dependenti de alcool, nu stiu sa defuleze nimeni in excese cu efect asupra ficatului.... ( daca isi bate vreunul nevasta acasa sau isi tine cainele numai in lantz nu am cum sa stiu, dar nici la stirile de la ora 5 nu am vazut colegi)
Deci de ce eu fac chestia asta si altii pot sa se abtina?
Ce pot sa fac ?
Primele operatii s-au facut in anii 80. Nu exista statistici pe termen lung cu privire la evolutia post op .
Faci un lucru bun apeland la masuri drastice sau iti cresti riscul de a trece la alte dependente ?
Pentru mine gatitul si mesele alaturi de prieteni sunt forme de socializare. Ce sa mai gatesti si sa stai cu prietenii la povesti daca ai un stomac de 100 ml ?.
Sportul nu a fost niciodata altceva decat o corvoada, putinul handbal pe care l-am practicat in adolescenta insemna tot o forma de socializare.
Ma macina ideea unei operatii de la inceputul anului iar ultimele analize imi dau se stire ca ar fi cazul sa nu mai aman.
Imi place insa sa cred ca as putea slabi cu regim, fara masuri drastice.
Realitatea cruda e ca anul asta nu am slabit cine stie ce dar nici nu pot sa spun ca mi-am impus cine stie ce restrictii.
Am impresia ca imi bat cuie in talpa si plec la defilare, ca ritmul de viatza e rapid si uneori cretin.
Numai pentru mine?


Multumesc

[simona_corina]

Buna seara

Recunosc, m-a atras titlul topicului si vreau sa va rog sa ma ajutati cu o dilema cam din acelasi perimetru.
Nu cred ca e cineva pe lumea asta care sa simta in permanenta ca totul e in regula in ceea ce il priveste .
Pentru un gras, cand ai peste 100 de kg si nu ai 2.10m, clar ceva nu e in regula .
Dar cum accepti ideea ?
Ideea ca ai o problema pe care nu o rezolvi decat cu o interventie chirurgicala, agresandu-ti corpul tau pentru a refuza mancare.
Cum accepti ideea ca la vederea hranei mintea ta, functionala in alte situatii , trece pe pauza si nu mai stie cand sa puna .. lacatul la gura?
Mie si acum mi se strange stomacul, nu de la vreun inel sau vreo maneca gastrica ..de fapt de ciuda.
Cum am ajuns aici?
Am fost mereu grasa, (termenul de plinutza mi se pare zaharisit) dar niciodata in halul asta. (adica la 1.74 m jonglam intre 78 si 82 de kg).
Rectific. Am avut si mai mult cu 10 kg dar nu vreau sa imi amintesc ... ca s-a putut si mai rau (acum am 125- deci cam tot aia e).
Cum de nu pot sa controlez ceea ce pentru altii de floare la ureche.?
Stiu ca cea ce mananc imi poate face rau, pot sa recit continutul in calorii pentru multe alimente (spre disperarea nutritionistei) dar cam atat.
Cu teoria stau bine dar practica ma omoara..
Mi-am spus , ca scuza pentru mine insami -stupid, recunosc - ca sunt stresata la serviciu, pentru ca ultimele 20 de kg le-am pus cam in 3 ani, de cand am un nou job.
Suntem cam 80 de oameni in cladirea in care lucrez, dar in afara de vreo 2 grase - nu cu obezitate morbida ca mine, ci asa ...niste gratioase de vreo 80 de kile si de vreo doi pe care ii stiu dependenti de alcool, nu stiu sa defuleze nimeni in excese cu efect asupra ficatului.... ( daca isi bate vreunul nevasta acasa sau isi tine cainele numai in lantz nu am cum sa stiu, dar nici la stirile de la ora 5 nu am vazut colegi)
Deci de ce eu fac chestia asta si altii pot sa se abtina?
Ce pot sa fac ?
Primele operatii s-au facut in anii 80. Nu exista statistici pe termen lung cu privire la evolutia post op .
Faci un lucru bun apeland la masuri drastice sau iti cresti riscul de a trece la alte dependente ?
Pentru mine gatitul si mesele alaturi de prieteni sunt forme de socializare. Ce sa mai gatesti si sa stai cu prietenii la povesti daca ai un stomac de 100 ml ?.
Sportul nu a fost niciodata altceva decat o corvoada, putinul handbal pe care l-am practicat in adolescenta insemna tot o forma de socializare.
Ma macina ideea unei operatii de la inceputul anului iar ultimele analize imi dau se stire ca ar fi cazul sa nu mai aman.
Imi place insa sa cred ca as putea slabi cu regim, fara masuri drastice.
Realitatea cruda e ca anul asta nu am slabit cine stie ce dar nici nu pot sa spun ca mi-am impus cine stie ce restrictii.
Am impresia ca imi bat cuie in talpa si plec la defilare, ca ritmul de viatza e rapid si uneori cretin.
Numai pentru mine?


Multumesc

Dar ce ai face daca ai manca foarte putin si nu ai slabi ( ca mine ) Ai fi mai multumita ca te poti abtine ? Te-ar ajuta cu ceva ???

[blondy]

chestiunea operatiei este complicata cand nu mananci de foame ci pur si simplu mananci. Eu de aproximnativ 10 ani oscilez intre 70 si 120 kg.De la trei ani am practicat f. mult sport si pana in liceu nu am avut mari probleme cu greutatea.Ma bate gandul unei operatii dar eu nu mananc neaparat de foame, asa ca ????? Apropo am 34 ani si 1,73.